marți, 28 februarie 2017

Floare de cer

Înfloreşte soarele pe cer
Şi dă semn că se-mprimăvărează...
Ca şi cum ar şti tot ce urmează
Ne cuprinde cu al lui mister.

Ni se-arată tot mai insistent
În a nu-şi dori a mai apune,
În a fi mai mult decât se spune,
Devenind, prin sine, consecvent.

Zorii zilei ceru-şi au senin,
Refuzând să stea în aşteptare,
Se doresc ieşiţi din hibernare,
Întru totul, clar şi pe deplin.

Şi se-arată a veni grăbiţi,
Privitori mereu înspre lumină,
Absolviţi fiind de orice vină
Prin dorinţa lor de-a fi vădiţi.

Timpul se doreşte-a fi mai mult,
De-a fugi de-a nopţilor tutelă,
Tot privind a stelelor umbrelă,
Îşi dă seama că-i deja incult.

Tot luându-şi alt şi alt reper,
Obosit de-a zilei scurte, fugă,
S-a trezit că la trecut conjugă
Verbe ce-i stăteau în caracter.

Norii, tremurând, se străduiesc,
Să alerge, să se dezmorţească,
Primăvara, lumii, să vestească,
Şi să-și aibă rostul lor firesc.

Îşi arată dorul de-a pluti,
De-a se şti măsură de-nălţare,
Privitori spre marea depărtare,
Şi doriţi, în vară, zi de zi.

Soarele se urcă, iar, pe cer,
Neavându-şi grabă-n a apune,
Tot mai hotărât în a-şi supune
Mult prea insistentul iernii ger.

Zorii zilei ceru-şi au senin,
Privitori mereu înspre lumină,
Absolviţi fiind de orice vină
Prin grăbita fugă din declin.

Timpul se doreşte-a fi mai mult,
Obosit de-a zilei scurte, fugă,
S-a trezit că la trecut conjugă
Tot mereul omului tumult.

Norii, tremurând, se străduiesc,
De-a se şti măsură de-nălţare,
Privitori spre marea depărtare,
Împăcaţi cu rostul lor firesc.

Nu mai ninge, nu mai e nici ger,
Fluturi de lumini din ape zboară,
Paşii umbra zilei greu măsoară,
Primăvara li-i deja reper.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu