luni, 27 februarie 2017

Greu, și mai greu

Greu nu mi-a fost să cred că eşti frumoasă,
Că ai ceva ce altele nu au,
Ştiind că mi-e privirea curioasă,
Prin gânduri ce spre tine mă mânau.

Şi nu îmi e nici teamă, nici ruşine
Să-ţi spun ceea ce cred, să recunosc
Idei ce-mi vin, pe seară, despre tine,
De, parcă, de o viaţă te cunosc.

Nu m-am lăsat sedus de neputinţa
De-a fi, un timp măcar, inconsecvent
Păstrându-mi, într-un tot, făgăduinţa
De-a dovedi realul elocvent.

Greu nu îmi e să cred că eşti frumoasă,
Că eşti altfel decât mai mulţi tot spun,
Şi îmi tot cer, când vorba-i ticăloasă,
O clipă-n plus, tăcerea să-mi impun.

Teamă nu am de nimeni, doar de mine,
Că n-am să pot nicicum să mă opresc,
Să tot vorbesc, la nesfârşit, de tine,
Şi poate chiar, prea mult, să te doresc.

Văzându-te, greu îmi reprim voinţa
De-a vrea să ştiu de tine cât mai mult,
De a-mi avea, mereu, îngăduinţa
Într-a-mplinirii faptei ca tumult.

Greu îmi va fi, ştiindu-te frumoasă,
Zile şi nopţi, trăiri şi întâmplări,
Văzându-te şi-n fapte graţioasă,
Într-ale ei prea clare relevări.

Atunci, posibil, să îmi fie teamă
De-a şti că noaptea ţine prea puţin,
Ca mult prea mult va fi luarea-n seamă
A clipelor pierdute în suspin.

Nu-ţi garantez nici ţie, nici chiar mie,
Că fanteziei nu-ţi voi fi răspuns,
Sau că va fi cândva să pot descrie
Că timpul nu ne-a fost îndeajuns.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu