duminică, 19 februarie 2017

Prezentul spre mâine

A venit vremea, iubito,
să nu poți nimic să negi,
Toate câte se întâmplă
date sunt să înțelegi,
Multe câte nu-s ştiute
prind şi formă, şi contur,
Poți uşor să ştii mai multe,
doar privind o clipă-n jur.

Dincolo de amănunte,
spuse după chip şi fel,
De priviri mereu croite
după umbre de model,
Stă aproape adevărul
ce ți-a fost mereu ascuns,
Încercând să îți arate
unde, tocmai, s-a ajuns.

Greu îşi crede omul visul
când şi-n vis simte că-i greu,
Dar acceptă că prin vise
te-ntâlneşti cu Dumnezeu,
Când direct, când printr-o pildă,
uneori chiar încurcat
Ţi se dau multe răspunsuri,
afli ce ai de aflat.

Ai crezut într-o poveste
dintr-un timp deja apus,
Ai crezut că adevărul
este cel ce ți s-a spus,
Însă astăzi, întâmplarea,
mai altfel decât o vrei,
Ţi-l aruncă gol, în față,
nu-i mai dă nici un temei.

Timp dedus prin supoziții
l-ai lăsat a fi trecut,
Stelele ți-au luat ochii,
drumul nu l-ai mai văzut,
Între praguri de plecare
pasu-n lanțuri ți-a fost prins,
Ca mereu să fii întoarsă
pe nedrept şi dinadins.

Printr-un fapt ce nu-i al firii,
şi-ți e greu să îl accepți,
Multe ți se dau de ştire
ca să poți ceva să-ndrepți,
Într-atâta întuneric
să aştepți timp nu mai ai,
Şi cum pierderile-s multe,
nu mai ai nici timp să stai.

A venit vremea, iubito,
să îți mergi pe al tău drum,
Să nu-ți pese că sunt unii
ce-şi văd focul vieții scrum,
Tu le ai pe ale tale,
ei le au pe ale lor,
Vrei, nu vrei, mergi înainte...
vremea trece... oameni mor...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu