joi, 30 martie 2017

Atestat de oportun

Te tot gândeşti că-i timpul tocmai bun
Să ne urcăm în primul tren de noapte,
Şi să fixăm momentul oportun
Prin mult prea mult doritul roi de fapte...

Vrei să ajungem, chiar la primii zori,
Pe ţărm de ape fără de hotare,
Să fim ai dimineţii privitori,
Şi rostului, ce-l are, atestare.

Apoi, întreaga zi, până-n amurg,
Asemenea vestitelor sirene,
În valuri ce, din depărtare, curg,
Să-ţi legeni formele venusiene.

Să te admire soarele, ştiind,
Că mi te vrei, mereu, întotdeauna,
Şi fapta nopţii o trăieşti, dorind,
Martori s-avem doar stelele şi luna.

Noaptea în care luna ne-a fost far
Şi-am definit-o pentru totdeauna,
A pus în drept al timpului hotar,
Trecutului lăsându-i, dar, minciuna.

Azi suntem şi nebuni, şi îndrăzneţi,
Privirea-mi, cam, obraznic te dezbracă,
Iar tu, ştiind motivul, mă răsfeţi
Cu sânii-ţi ce mereu sunt puşi pe joacă.

Şi joaca lor mă face să îţi spun
Că-i timpul de-a pleca în miez de noapte,
Că e normal, firesc şi oportun
Să ne avem reperele ca fapte.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu