sâmbătă, 4 martie 2017

Tu, clepsidră nud

Se-aude ceasul care bate surd,
Trec orele, tăcute, peste noi,
Fără motiv, tenace în absurd,
Mă simt atras de-al timpului război.

Nu vreau să văd, nu vreau să-l mai aud,
Nu îi mai vreau eternele poveşti,
Trupul clepsidrei mi se pare nud,
Chemându-mă înspre trăiri lumeşti.

Trupul clepsidrei văd că e la fel
Cu trupul tău, iubito, dezbrăcat,
Şi-mi nu-mi e clar cum de ai fost model
Celui ce-ntâia dată l-a creat.

Oraşu-i plictisit şi norii grei
Împinge orizontu-nspre apus,
În ochii-ţi negri câteva scântei
Se-aprind şi-mi spun că-ţi sunt deja supus.

Că printre gene visul mi-l strecori
Şi rochia te-ascunde inutil,
Când ţi-o dezbraci, degrabă mă cobori
În templul alb al trupului fragil.

Acolo sunt şi-acum, mereu rămas,
Amprentă de neşters, însemn prea clar,
Nu rareori văzut ca prea retras,
De multe ori ca martor necesar.

Au tot trecut milenii de când eu
În sanctuarul tău am poposit,
Şi de atunci, prin simplul ricoşeu,
Din risipiri, mereu, ne-am regăsit.

Spre tine drum îmi merg şi nu sunt trist,
Acum nici nu-l mai văd prea monoton,
Cu el m-am învăţat, prin el exist,
Aş spune că vibrăm la unison.

Venind spre tine mă trezesc visând
Definitoriu, faptic, evident,
Un curcubeu pe geana unui gând,
Dându-mi motiv de clar devotament.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu