joi, 27 aprilie 2017

Căutări fără cuvinte

Câteodată-mi vine să vorbesc
Cu cele ce-s nicicum cuvântătoare,
În căutarea mea să mai găsesc
Pe cei ce cred că viaţa-i de valoare.

Pe fluturi, despre zborul lor puţin,
Să îi ascult mereu îmi e dorinţa,
Ca să învăţ cum pot trăi din plin
Şi a-mi spori, la orice pas, credinţa.

Aş vrea la întrebări să-mi dea răspuns
Acvilele în Ceruri zburătoare
Faţă de care nu-i nimic ascuns,
Din ceea ce e pe Pământ, sub Soare.

Povestea unui rost căutător,
Şi a urgiei ploilor de vară,
Aş vrea s-o ştiu din trilu-ncântător
Al celor ce din creangă-n creagă zboară.

Şi să-mi răspundă cele ce nu dorm
Când toată lumea este visătoare,
Cum e când întunericul enorm
Îşi vrea puteri de forță creatoare.

Şi-aş asculta pe alţii ce trăiesc,
Pe unde chiar şi iarba este rară,
Ce văd, din vârf de munte, când privesc
Spre ceaţa care înspre văi coboară.

Pe cele ce aleargă prin câmpii,
Prin arşiţă, prin geruri, ori prin ploaie,
Le-aş întreba, în nopţile târzii,
Cum de n-ajung să cadă prin noroaie?...

Timp de-aş avea, cu toate aş vorbi,
Pe toate le-aş lăsa să îmi vorbească,
Ca să-nţeleg de ce-aş mai vrea trăi,
Şi, de-aş trăi, cum viața-ar fi firească.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu