marți, 23 mai 2017

Câteodată, uneori, mai mereu...

Am, uneori, un sentiment ciudat
Când simt că într-un fel te-ai rătăcit,
Prin anotimpul ăsta încurcat
Ce încă n-are nume potrivit.

Şi tot ciudat, apari în visul meu,
Nemaiputând nicicum să înţeleg,
De ce îmi este greu şi tot mai greu,
Să definesc mai clar ce-nseamnă-ntreg.

Simt, câteodată, că-ţi lipsesc acut,
Şi mă transform în foc incandescent,
Ce-şi are ca scânteie un sărut
Din vremuri când credeai că-s inocent.

Fiind absent, mai toate sunt altfel,
Te-ntrebi de ţi-ai găsit firescul drum,
Sau dacă viaţa are un model
Şi în afara lui eşti tu acum.

Ai uneori, în gânduri, un tumult,
Şi-atunci vezi timpul într-un mod formal,
Nu îmi vorbeşti dar vrei să te ascult,
Vrei totul să se-arate-a fi normal.

Nu pot să-ţi vindec temeri, nicidecum...
Dar poţi găsi motive să zâmbeşti,
Nu mă-ndoiesc că am ales un drum
Care ne duce, lin, spre porţi cereşti.

Simţi, mai mereu, că este mai plăcut,
Ca, orice-ar fi, să nu cauţi înapoi,
Să laşi în somn de pace ce-a trecut,
Privind acest prezent ce suntem noi.

Şi tot plăcut, privirea ţi-o ridici,
Înspre ideea drumului firesc,
Când poţi uşor de griji să te dezici,
Ca să-ţi trăieşti destinul omenesc.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu