marți, 6 iunie 2017

Caniculara esențialitate

Veni-va iar canicula nebună,
Şi, rar, furtuni cu iz răcoritor,
Şi nopţile cu stele ce-or s-apună
Ca semn că timpu-i, totuşi, trecător.

Ziua va fi, doar uneori, normală
Lăsând uitării multe din firesc,
Numai în zori, cu multă-nvăpăială,
O să se-ntâmple gândul omenesc.

Şi mult voi aştepta să vină seara,
Să te dezbraci de gândul rătăcit,
Ce vrea să te încarce cu povara
A ceea ce nici el n-a reuşit.

Ca mai apoi, părând o întâmplare,
Să-mi laşi vederii croiul de contur,
Într-un preludiu-al clipei următoare
Pe care, să îl pierd, nu mă îndur.

Aşa, fiebinte, forma să se-arate
Prin ceea ce nu e mărturisit,
Ca să îmi fie clar că-mi dai dreptate
Să nu mă las de vraja-i ţintuit.

Va fi să fiu, iar, însetat de tine,
Şi-am să te vreau, mai mult, să te tot gust,
Cu buzele ce vor să ţi se-nchine,
Când palma-şi face formă al tău bust.

Şi când sub pieptu-mi sânii-mi vor da semne
Că drumul înălţării-i netezit,
Fiind momentul clipelor solemne,
Să nu-ndrăznesc să spun că-s obosit.

În carnea ta, emoţia extremă
Mă va păstra amprentă de neşters,
Esenţială vrajă şi dilemă
Al unui alt, lăuntric, univers.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu