joi, 13 iulie 2017

Nearzătoarea ardere

Nu arde amintirile cu noi,
Oricât presimţi că viaţa ţi-o va cere,
Nici nu privi, o clipă, înapoi,
Suntem datori nuanţei de tăcere.

Din amintirea unei mari iubiri,
Ce s-a ivit succint şi fără veste,
Ne ştim acum dorind mereu trăiri
Şi fapte ce, firesc, să le ateste.

Suntem, şi-acum, tot noi, cei ce am fost,
Uniţi de omeneasca-mpreunare
Ce nu-i motiv, dar dă-ntru totul rost,
Primului pas văzut ca întâmplare.

Îmi amintesc... cândva parcă spuneai,
Că vrerii nu-i găseşti, prea clar, motive
Uitării, prima clipă să o dai,
Fiind dorită, fără de eschive.

Din vise s-a născut, din poezia,
Ce-am scris-o, şi-ai uitat să o citeşti,
Când amândoi vorbeam de teoria
Iubirilor trăite ca-n poveşti.

Şi astăzi, ştii prea bine,-i tot aşa
Nu laşi uitării prima-ntâlnire,
Că nu mai vrei iubiri de mucava,
Cu iz de mucegai şi amăgire.

Nu arde amintirile cu noi,
Doar pentru niște gânduri revanşarde,
Ne însoţesc, oricum, pe amândoi,
Vor arde doar când noi, în foc, vom arde.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu