vineri, 1 septembrie 2017

Șoaptă de vânt

Mă striga aseară vântul,
Arătându-mi înspre vară,
Şi cum duce el cuvântul,
Ca să-i facă forma clară.

Pustiind, în zbor, pământul,
Ars de-a zilei grea arşiţă,
Tot îşi căuta avântul
Într-a zilei rămăşiţă.

Tremura în braţe-mi cerul
Parcă prins în copci de gheţă
Învelind cu nori misterul
Zorilor iviţi din ceaţă.

Mă ştia că sunt străjerul
Orelor de peste noapte
Ce-mi dădeau, ziua, reperul
Disonanţei multor şoapte.

Vântul îmi găsise dorul,
Într-al ierbii dor de coasă,
Când, schimbându-se decorul,
A văzut că-i generoasă.

El, privindu-mi viitorul,
Şi pe mine drept în faţă,
Îmi şoptea, dându-mi onorul,
Mă gonea, din nou, spre viaţă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu